De ce se numește ceaiul „ceai”
Deloc surprinzător, ceaiul este originar din China, fiind descoperit cu sute de ani înaintea erei noastre. Încă din acele timpuri se cunoșteau beneficiile sale pentru sănătate, motiv pentru care era folosit drept medicament.
Abia în timpul dinastiei chineze Tang (618 – 907 d. Hr.) consumul de ceai a devenit, de fapt, o adevărată ceremonie de preparare și servire. Cu timpul, au apărut primele ustensile dedicate acestei băuturi, iar mai apoi plantații întregi și, inevitabil, comerțul cu ceai.
Atunci a fost și momentul în care ceaiul a început să fie recunoscut sub diferite denumiri, preluate din limba chineză („Te”) sau din dialectele cantonezian și mandarin („Cha” sau „Ch`a”). În țările europene, pronunția acestei noi plante și băuturi se învârte în jurul câtorva variante: „tee” / „thee” / „tea” (Anglia, Germania, Italia, Norvegia etc.) sau „cha” / „chai” / „caj” (Grecia, Portugalia, Bulgaria, România, Rusia etc.).
Câte tipuri de ceai cunoști?
În funcție de culoare și de nivelul de oxidare, există ceai: verde și galben (neoxidate), alb (oxidare ușoară), oolong (oxidare parțială), negru (oxidare totală) și pu-erh (fermentat, uneori și oxidat).
Știai că frunzele de ceai verde se culeg dimineața? Apoi sunt transportate în coșuri sau pânze prin care aerul poate circula, astfel că nu se vor comprima sub propria greutate. Pentru acest tip de ceai există șase metode de uscare.
Ceaiul galben se culege primăvara. Ce îl face diferit de ceaiul verde este procesul de aburire a frunzelor, moment în care aroma și parfumul devin mai intense.
În mod tradițional, acesta se prepară din mugurii încă nedesfăcuți ai anumitor soiuri cultivate în partea estică a Chinei. Din acest motiv, producția ceaiului alb este mai redusă față de alte sortimente.
Se prepară din frunze, muguri sau crenguțe din arbori sau tufișuri de ceai, plantate în numeroase regiuni. Ce îl diferențiază este semioxidarea din timpul procesării: între 20 – 80%.
Sau ceaiul roșu, cum este cunoscut tradițional, trece printr-un proces aparte de oxidare completă, urmat apoi de două etape de uscare. Culoarea acestuia se transformă dintr-o nuanță roșiatică într-una aproape neagră.
Este singurul tip de ceai care fermentează. Conform „rețetei” tradiționale, acesta era lăsat la „învechit” în calupuri de diferite forme chiar și până la 10 ani. Astăzi, datorită cererii, procesul de pregătire a suferit câteva modificări.
De ce este ceaiul bun pentru trup și minte
Așa cum scriam mai sus, la început, ceaiul era folosit drept leac, având în compoziție antioxidanți, teină (echivalentul cofeinei din cafea), teanină (un aminoacid care ajută la reducerea stresului și inducerea stării de calm) și unele vitamine și minerale, în funcție de tipul ceaiului.
Reducerea colesterolului și a riscului de a dezvolta boli de inimă, prevenirea îmbătrânirii premature a pielii și creșterea capacității de a face față stresului sunt doar câteva dintre beneficiile asupra sănătății.
Acestea fiind spuse, îți urăm sorbire plăcută!
